Nadia Comăneci, o poveste despre perfecțiune

Nadia Comăneci este… Nadia Comăneci. Montreal. 18 Iulie 1976. Jocurile olimpice de vară. Primul zece din istoria gimnasticii mondiale. Perfecțiunea fusese atinsă. Afișajul electronic nici măcar nu era programat pentru nota 10, astfel că pe ecran a apărut nota 1.00. Nadia reușise această performanță la Jocurile Olimpice de la Montreal, acum 46 de ani. Și nu o dată, ci de șapte ori. Șapte note de zece, pe un panou care, până atunci, nu știa să afișeze nota maximă.

„M-am întors să văd nota pentru că era gălăgie prea mare în sală. Nici nu m-am gândit la notă. Am zis că am făcut bine, iau 9.99. Am văzut 1.00 și am spus, ce o fi, o fi, dar 1 nu are cum să fie. N-am știut de chestia asta cu 10 decât mult mai încolo, când am ajuns la una dintre colege și mi-a spus: cred că este 10, dar este ceva în neregulă cu panoul”. (Nadia Comăneci)

• Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Oricât de clișeistic ar suna toate apelativele care îi sunt adresate, Nadia Comăneci a fost tot din ceea ce s-a spus: Zeița de la Montreal, Copilul de Aur al gimnasticii mondiale, legenda sportului românesc, legenda gimnasticii mondiale, cea mai bună sportivă a secolului XX, una dintre cele mai bune gimnaste din lume.

Viața Nadiei Comăneci, un roman ale cărui pagini încă se scriu

Nadia Comăneci este câștigătoarea a cinci medalii olimpice de aur, este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame din Oklahoma city (muzeu memorial al tuturor gimnaștilor celebri, patronat de organizația cu același nume ai cărei membri sunt doar gimnaștii de prestigiu și renume internațional) și, de asemenea, este primul sportiv invitat să vorbească la Națiunile Unite.

Cu aproape o lună înainte de izbucnirea Revoluției Române, Nadia Comăneci a părăsit România, trecând ilegal granița româno-maghiară, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, urmând ca apoi să ceară azil politic în SUA. Dar ce a fost înainte și după acest moment? Viața Nadiei este cu adevărat un roman ale cărui pagini încă se scriu. Un roman cu multe întâmplări și evenimente, iar un rezumat al lui, în care să atingi toate subiectele principale, este imposibil de realizat.

„Scotea tot praful din perne și a reușit să rupă canapeaua încercând să stea în cap”

Nadia Comăneci s-a născut pe 12 Noiembrie 1961 la Onești, într-o familie de oameni simpli. Și cum o carieră de campion începe încă de timpuriu, la fel s-a întâmplat și în cazul fetiței care avea să scrie istorie cu performanțele sale sportive. Primii pași în gimnastică i-a făcut acolo, în orașul natal, pe când avea numai cinci ani.

Primul concurs important l-a susținut la vârsta de 8 ani, la Sibiu, în cadrul unui campionat de gimnastică pentru junioare. Un an mai târziu, este preluată de antrenorii Bela și Martha Karolyi, iar la 11 ani câștigă primul titlu de campioană națională absolută. Opt ore pe zi de antrenamente intense. „Artistul nu înseamnă nimic fără talent, dar talentul nu înseamnă nimic fără muncă” (Emil Zola). Nadia avea talentul în sânge, dar a și muncit enorm, cu dedicație, sacrificându-și copilăria, dorindu-și să se perfecționeze, apropiindu-se cu fiecare antrenament făcut, cu fiecare oră petrecută la sală, de statutul pe care îl merita.

Și-a cunoscut soțul cu 20 de ani înainte de a fi împreună

După cucerirea României, Nadia a început să cucerească lumea. 1975. A făcut senzație la Campionatele Europene de la Skien. Apoi a câștigat aurul la individual compus, la Cupa Americii, competiție care avea să-i intersecteze destinul cu viitorul ei soț, Bart Conner. Cei doi s-au aflat atunci pe același podium, iar un fotograf inspirat chiar i-a surprins în momentul în care Bart a sărutat-o pe obraz pe Nadia. Fotografia a fost, mai apoi, publicată în New York Times. Aveau să se căsătorească după 20 de ani.

Tot în 1975, a cucerit „Trofeul Campioanelor”, la Londra, iar un an mai târziu… în 1976, s-a întâmplat fenomenul care a dat peste cap sistemul de notare al performanței Nadiei de la Jocurile Olimpice susținute la Montreal. Primul zece obținut de un sportiv în istoria gimnasticii și momentul care a desemnat-o pe Nadia campioană olimpică absolută, momentul în care a fost denumită Zeița de la Montreal.

La revenirea în țară, Nadia a primit Ordinul de Erou al Muncii Socialiste, fiind prima și singura sportivă căreia i se decernase o astfel de distincție din partea lui Nicolae Ceaușescu.

Nu a încercat să se sinucidă

Deși s-a scris și s-a vorbit mult pe tema presupusei tentative de sinucidere a Nadiei, în 1978, pe fondul unor depresii cauzate de divorțul părinților ei sau de faptul că transformările fizice ale Nadiei (crescuse în înălțime, se mai îngrășase) o incomodau în carieră, Nadia a demontat toate aceste informații. „Da, în 1978 am fost foarte nefericită. Dar în niciun caz n-am încercat să mă sinucid pentru că îmi văzusem prietenul cu o altă fată, aşa cum reiese din film. Am auzit mai multe variante ale acestei întâmplări, iar două ziare din Germania chiar au scris că am băut două sticle de dezinfectant deoarece eram distrusă în urma rupturii intervenite în relaţia amoroasă cu un poet. Adevărul e că antrenorii şi conducerea îmi promiseseră mai multă libertate pe perioada cât voi locui în complexul 23 August. În ziua respectivă, în faţa camerei erau trei bărbaţi. Păreau absorbiţi de un joc de cărţi, dar se aflau acolo ca să mă supravegheze. Unde te duci, Nadia? au întrebat ei cu inocenţă. N-am mai rezistat. Ce căutaţi aici? Nu pot să-mi spăl rufele nesupravegheată? Poate, am continuat în glumă, am să dau pe gât sticla asta de clor şi o să mă sinucid. M-am întors în cameră şi am trântit uşa! Uram să fiu urmărită, verificată, cercetată. Dintr-o simplă vorbă aruncată la necaz s-au născut zvonuri şi poveşti!”, a scris Nadia Comăneci în cartea autobiografică „Scrisori către o tânără gimnastă”.

Au urmat campionatele mondiale, unde Nadia nu a fost în cea mai bună formă, apoi Europenele de la Copenhaga, unde a devenit primul sportiv din istoria gimnasticii care câștigă cel de-al treilea titlu European la individual compus. După care, în 1980, cea de-a doua Olimpiadă a Nadiei. Cea de la Moscova, unde se clasează a doua la individual compus și unde cucerește două titluri, la bârnă și la sol, și două medalii de argint.

Părăsește gimnastica la 20 de ani

După 16 ani glorioși petrecuți în gimnastică, la vârsta de 20 de ani, Nadia Comeneci s-a retras din sportul pe care-l cucerise atât de frumos.

Retragerea oficială a avut loc pe 6 mai 1984 și a fost organizată la Palatul Sporturilor din Bucureşti. Atunci a fost premiată cu Ordinul Olimpic „Colanul de argint” pe care l-a primit din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch.

Fuga în America

În noiembrie 1989, Nadia a emigrat în Statele Unite ale Americii, s-a stabilit apoi în Canada, urmând ca într-un final să revină în SUA. Pe 27 aprilie 1996, Nadia Comăneci s-a căsătorit cu Bart Conner, fost campion la gimnastică al SUA și campion olimpic. Dar, cum a reușit Nadia să fugă din România? Era noaptea de 27 spre 28 Noiembrie 1989.

„Trecuse de miezul nopții, iar temperatura scăzuse atât de mult încât frigul devenise un pericol, dar nu era nici singurul, nici cel mai important. Era una dintre cele mai periculoase aventuri din viața lor: trecerea frauduloasă a frontierei dintre cele două state comuniste Cel care-și asumase rolul de călăuză a grupului de șapte persoane era Gheorghe Talpoș, un cioban. Acesta ar fi aflat că Nadia va fi una dintre persoanele pe care trebuia să le treacă frontiera chiar în acea noapte: „Cum dracu’ să plece Nadia peste graniță, noaptea, ca infractorii?”, scrie istoricul Stejărel Olaru în cartea „Nadia și securitatea”.

„Mi-amintesc că era o situație tâmpită, că eram pe punctul de a fi ucisă din cauza unui om fără niciun simț de orientare. Nu ziceam nimic, pentru că nimeni nu avea voie să vorbească și să spargă tăcerea. Mă străduiam să-mi țin dinții strânși, ca să nu clănțănească”, spunea faimoasa campioană în cartea sa – Scrisori către o tânără gimnastă -. Îmi părăsisem țara și lăsasem în urmă tot ce iubeam. Mă târâsem prin noroi și apă, peste câmpuri înghețate, traversasem garduri de sârmă ghimpată, tot timpul cu teama că voi fi împușcată în spate. Când poliția mi-a văzut actele de identitate, mi s-a oferit imediat posibilitatea de a rămâne în Ungaria. Și acum stau să mă gândesc de ce le-am părut așa importantă. Cariera mea se terminase. Alți doi din grup primiseră azil, dar celorlalți li s-a spus că vor fi dați înapoi a doua zi. Le-am spus polițiștilor că rămân numai dacă i se permite întregului grup. Am venit împreună, rămânem împreună!”.

Din Ungaria, Nadia a fost ajutată să ajungă în Austria

„Mi-amintesc că, imediat ce am intrat pe poartă, i-am spus primei persoane că sunt Nadia Comăneci și că doresc azil politic. S-a pornit o adevărată nebunie. Am avut impresia că, la auzul numelui meu, le-au scăpat foile de hârtie din mână! Salariații ambasadei se uitau la mine ca la o stafie”.

„A fost momentul în care Nadia a rostit în fața unui oficial al ambasadei: – Vreau să merg în America! Și cât mai curând!”, iar răspunsul, pe care-l aștepta parcă de o veșnicie, a sosit imediat: „Peste două ore avem un zbor și o să fii la bord – ”, mai consemnează autorul Stejărel Olaru în cartea sa.

Zeița de la Montreal

Pe 1 Decembrie, Nadia ateriza pe Aeroportul Kennedy din New York, acolo unde o aștepta o armată de ziariști curioși să afle totul despre fuga ei din România.

„Atunci a început povestea Nadiei în SUA. A locuit în Canada, împreună cu familia lui Alexandru Ștefu, un antrenor de rugby, dar după decesul acestuia, în 1991, Nadia a reluat legătura cu Bart Conner și s-a mutat cu acesta în Oklahoma, logodindu-se în 1994” („Nadia și Securitatea”).

Bibliografie:

https://www.britannica.com/biography/Nadia-Comaneci

Olaru, Stejărel 2021. „Nadia și Securitatea”, Editura Epica

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un studiu dezvăluie exercițiul fizic care poate stimula memoria

Românii care au încasat sute de milioane de euro în acest an

Ce orașe din România angajează cei mai mulți IT-iști?

Urmele primilor Homo sapiens europeni, descoperite în România